Într-o zi am să mor poate că pentru mine vor plânge
Sper să fiu înjunghiat nu de boală nevolnic zăcând
Pe cei duși îi jelim și sperăm că în rai vor ajunge
N-am să zic despre vii despre morți acum am să vă cânt
Mort voi cade-n noroi sufletu-mi va zbura ca un abur
Către ceruri gonind și lăsându-vă-n urmă pe toți
Din grădina din rai vreau să iau câteva mere de aur
Sunt păzite, o știu și în cap îi împușcă pe hoți
Am ajuns peste nori văd o poartă de fier ruginită
Și privesc împrejur, văd doar mlaștini, noroi, nimic sfânt
Mii de suflete văd, în genunchi, cu privirea uimită
Toți în zeghe-mbrăcați, se târăsc către poartă plângând
Iar la poartă un bătrân cu păr alb și barbă bogată
Și în juru-i sunt sfinți toți în haine kaki îmbrăcați
Cel bătrân înjură și deschise a raiului poartă
Invitând pe toți cei de mirajul grădinii-mbătați
Și deodată-nțeleg, e Sân Petru, apostolul cel pur
Are lacrimi în ochi, îi deplânge pe noii veniți
Toți ar vrea să primească ale raiului mere de aur
Sunt păzite știu toți iară hoții în cap sunt țintiți
Paradisul ceresc-nu-i un rai, e-o-nchisoare brutală
Și toți cei ce-au sosit sunt bătuți și sunt batjocoriți
De pe cruce Christos, răstignit, ne privește cu milă
E târziu pentru toți să-ntelegem că am fost mințiți
Eu nu vreau bogății, nu-s din cei ce-n avere văd laur
Pe prieteni îi vreau, și-o soție ce mă va jeli
Pentru voi am să iau ale raiului mere de aur
Sunt păzite o știu căci nu sunt pentru cei ce sunt vii
Iată că mă strecor, iau în sân cele mere râvnite
Și ucis sunt din nou c-am făcut ceea ce nu-i permis
Și gonesc înapoi, calc pe flori niciodată strivite
Să v-aduc draga mea, dragii mei, mere din paradis
|