Deasupra prăpastiei, pe buza-i subțire ca o ață,
caii-vii cu cravașa-i mân, îi șfichiuiesc!..
Aer parcă n-am - beau vânt, înfulec ceață...
Beat de moarte sunt: mă pierd, mă prăpădesc.
Mai încet voi cai, ah, cătinel,
N-ascultați de biciu-ntins în vânt...
Cu așa nărăvași n-apuc defel
Să trăiesc, nici cântul să mi-l cânt.
Caii-mi vor adăpa până la capăt eu voi cânta
deasupra genunii o clipă voi adăsta...
De-o fi să pier - fulg spulberat în gol
peste zăpezi, când m-or târî c-un rost,
voi caii mei, treceți la pas domol
pe drumul către ultimu-adăpost!
Mai încet, voi cai, ah cătinel!
N-ascultați de cnut, nici bici în vânt
Cu așa nărăvași n-apuc defel
Să trăiesc, nici cântul să mi-l cânt.
Caii voi adăpa până la capăt eu voi cânta
deasupra genunii o clipă voi adăsta.
Am ajuns: la Dumnezeu nu există întârziere,
Îngerii, ce cântă oare cu atâta răutate?!
Clopoțelul s-a-nnecat - numai plănset și durere
sau eu cailor le strig sania iute să n-o poarte?!
Mai încet, voi cai, ah cătinel!
Vă implor: nu o luați ca vântul!
De trăit n-apucai defel
nărăvașilor, barem să-mi termin cântul!
Caii-mi voi adăpa până la capăt eu voi cânta
deasupra genunii o clipă voi adăsta.
|