Aici brazii tremură pe înserat
Și ciorile cârâie-a spaimă.
Trăiești în pădurea vrăjită, cu lupi,
Din care să pleci nu se poate.
Chiar de rozele pier, uscate de vânt
Și ca ploaia se cern liliecii,
Eu oricum voi veni să te duc într-o zi
La castel, în cetatea-nsorită.
Pe milenii întregi magii au tot ascuns
Lumea ta de lumină și mine
Și îți pare (că) nimic nu-i la fel de frumos
Ca pădurea aceasta vrăjită.
Chiar de roua uita-va să cadă în zori
Și certată cu norii e luna,
Eu oricum voi veni să te iau într-o zi
În cetatea cu geamuri spre mare.
În ce zi, la ce oră, să-mi spui, ai să ieși,
Cu grijă pășind înspre mine?
La ce oră (pe brațe) să vin să te duc
Departe, la capătul lumii?
Te răpesc, dacă furtul acesta îl vrei -
În zadar oare-am dus lupta toată?
Și acceptă măcar un pod plutitor,
De cetatea a fost ocupată.
|