Aici brazii tremură pe înserat Și ciorile cârâie-a spaimă. Trăiești în pădurea vrăjită, cu lupi, Din care să pleci nu se poate. Chiar de rozele pier, uscate de vânt Și ca ploaia se cern liliecii, Eu oricum voi veni să te duc într-o zi La castel, în cetatea-nsorită. Pe milenii întregi magii au tot ascuns Lumea ta de lumină și mine Și îți pare (că) nimic nu-i la fel de frumos Ca pădurea aceasta vrăjită. Chiar de roua uita-va să cadă în zori Și certată cu norii e luna, Eu oricum voi veni să te iau într-o zi În cetatea cu geamuri spre mare. În ce zi, la ce oră, să-mi spui, ai să ieși, Cu grijă pășind înspre mine? La ce oră (pe brațe) să vin să te duc Departe, la capătul lumii? Te răpesc, dacă furtul acesta îl vrei - În zadar oare-am dus lupta toată? Și acceptă măcar un pod plutitor, De cetatea a fost ocupată.
© Eleonora Lisnic. Traducerea, 2002