Sînt în lumină, ochii toți mă sorb.
Mi-am început banala procedură;
la microfon, ca la icoane-un orb
m-am dus - nu, nu, azi ca la ambrazură.
Si microfonul simte și nu-i plac -
da, glasul meu dezgustă pe oricare.
Și, sigur sînt, de mint sau mă prefac,
el, fără milă, va Urla mai tare.
Razele rampei sub coaste îmi bat,
chipul îmi e dureros luminat
si de pretutindeni reflectoare
ard dogoritoare.
El, șmecheru-i mai fin ca un cuțit.
Percapa falsul pînă la miime.
Nu-i pasă de-s mahmur sau obosit,
dar fie, cint cinstit acele rime.
Azi, ca nicicînd, aproape horeai cîntul,
tonalitataa-i însă neschimbată,
căci de-o să-mi calc pe suflet, prefăcîndu-l,
el n-o să-ndrepte linia strîmbată.
Razele rampei sub coaste îmi bat,
chipul îmi e dureros luminat
si de pretutindeni reflectoare
ard dogoritoare.
Pa acest gît flexibil arcuit
se-nvîrte microfonul, cap de șarpe.
Cum am tăcut, mă mușcă îndîrjit,
să cînt pin-la demență, pîn-la moarte.
Nu te mișca, nu îndrăzni nicicum.
Ești șarpe șuierînd să obsedeze.
Dar eu sînt vrăjitor de șerpi oricum,
azi nu cînt, azi fac cobra să danseze.
Razele rampei sub coaste îmi bat,
chipul îmi e dureros luminat
si de pretutindeni reflectoare
ard dogoritoare.
El lacom e, ca puiul ce abia
de foame scoate sunete, se roagă.
în frunte, plumbul el mi-l va băga,
pe veci chitara mîinile îmi leagă.
Și iar povestea-i fără de sfîrșit.
Ce-i microfonul? Vreun răspuns cute ază?
I-o candelă acum - în pîlpîit,
dar eu nu-s sfînt și el nu luminează.
Razele rampei sub coaste îmi bat,
chipul îmi e dureros luminat
si de pretutindeni reflectoare
ard dogoritoare.
Mai simplu decît gama-i tot ce cînt,
însă de-ar fi minciunii să se vîndă,
pîn la durere m-ar lovi de crunt
ea, umbra microfonului la pîndă.
Iluminat sînt. Ochilor mă dau.
Ce pot s-aștept eu; dragoste sau ură?
La microfon ca la icoane stau.
Nu, nu, azi sigur - ca la ambrazură.
Razele rampei sub coaste îmi bat,
chipul îmi e dureros luminat
si de pretutindeni reflectoare
ard dogoritoare.
|