Dintre graniți Pămîntu-napoi l-am sucit
și-a fost gestul acela, întîiul,
dar pe dos comandantul atunci lra-nvîrtit,
împingînd de Urali cu călcîiul.
în sfîrșit, ne-au dat ordin de mers la atac
să ne-ntoarcem furata țarină;
n-om uita răsăritul de soare buimac,
cit pe-aci-n Răsărit să apună.
Globul, zău, nu în pași se măsoară,
flori, și frunze zadarnic smulgînd,
ci sub cizme-nvîrtit, să te doară
împingînd, împingînd.
Și de vîntul suflînd dinspre-acel Răsărit,
turme-ntregi lîngă stînci au dus greul;
fără' pîrghie axa terestră-am urnit
loviturii schimbîndu-i traseul.
Nu vă temeți apusul de-i ici sau colea,
judecata de-apoi - ce poveste!
Pur și simplu Pămîntu-îl întoarce cum vrea
marșul nostru ce nu obosește.
Ne tîrîm sărutând mușuroaie,
tot cu ură pe ele-apăsînd;
în țărînă genunchii se-ndoaie
împingînd, împingînd.
Aici nimeni nu află, oricît ar căta
vreun oscior din cei cîți se predară.
Pentru vii e folosul palpabil așa;
de la cei ce-au căzut odinioară.
Plumbul ăsta neghiob chiar în toți va lovi,
de aproape, din spate, din față?
Cineva-n cazemata de foc năvăli
și pămîntul o clipă fu gheață.
Urme clare sub pași se-adîncesc,
de cei morți într-un plîns amintind;
globu-n coate spre mine-l sucesc,
învîrtind, învîrtind!
Cineva s-a plecat, ridicîndu-se-n sus
și un- glonte-a primit în suflare,
merge-neet batalionul, spre-Apus, doar spre-Apus,
ca-n acest Răsărit s-avem soare.
Ne tîrîm în noroi... Un miros fără hal
ne-nconjoară... Dar nu ne-nspâimîntă.
Colo-n cer, roșu soare lucește normal,
fiindcă pașii spre-Apus ni se-avîntă.
Mîini, picioare, de-s zdravene-au ba,
că la nuntă-atingînd buze moi,
din țărînă cu dinții-om mușca,
înspre noi, înspre noi!
|