O jumate de glob - și tîrîș m-am luptat,
și în mers batalionul urmându-l.
Și-napoi ca răsplată la ce-am meritat
m-au adus sanitarii, cu rîndul.
M-au adus - iată pragul cel drag, cunoscut,
m-a lăsat un șofer nu departe.
Amuțisem, și-o dîră de fum nevăzut
nu suia cum știam, ci aparte.
Și ferestrele-n ochi se temeau de privit:
Nici stăpîna n-a fost bucuroasă.
Fața-n lacrimi de pieptu-mi voinic n-a lipit,
s-a mirat - și-a dat buzna în casă.
Cîinii-n lanț parc-aveau mîrîitul hain.
Am pășit spre cerdacul în beznă,
m-am lovit chiar în tindă de-un lucru străin,
m-a tăiat un fior pe la gleznă.
Sta la masă acolo pe scaunul meu
alt stăpîn ce privea cu ocară.
Cu stăpîna alături, îmbrăcat în jerseu -
de aceea și cîinii lătrară.
Asîa-nseamnă c-atît cit sub foc m-am luptat
fără pic de surîs în făptură,
el așa cum â vrut casa mea a schimbat,
după plac, după-o altă măsură.
Sub al luptelor zeu am umblat zi de zi,
cu-artileria doar protectoare.
Rana morții din spate mișelnic veni,
drept în inimă, ca o trădare.
Fără veste din șale m-am frînt gîrbovit,
dar voința mi-am dat la iveală:
mă iertați, dragii mei, c-am luat-o cotit,
către pragul străin, din greșeală.
Numai pace, amor și mîncare s-aveți
și în casă-înțelegeri depline."
Însă el, drept răspuns, s-a uitat pe pereți,
ca și cum doar așa era bine.
Și-a scrîșnit dușumeaua sub pasul decis.
Dar eu uși n-am trîntit ca al'dată.
O fereastră - atît - cînd plecam,
s-a deschis și în urmă-a privit vinovată...
|