Avansezi pe muchea de ghețari,
către pisc privind cu-ncrîncenare.
Mur.ții-n somn inspiră norii rari
expirind zăpezile-n surpare.
Dar și ei privesc mai abitir,
ca și cînd odihna vor să-ți lase,
darnici mai mereu în preveniri,
cu căderi de stînci si cu crevase.
Munții știu, necazul i-a lovit,
stăpînește fumu-n trecătoare.
Iar tu încă n-ai descoperit
ce-i o breșă, ce-i o dislocare.
De-ai cerut un ajutor la greu,
stîncile ecou ți-au scos în cale.
Vîntu-a spart chemarea-n defileu
ca pe radiofonice semnale.
Lupte la vreo cotă cînd s-au dat,
ca să nu te vadă inamicul,
tu cu pieptul pietre-ai apărat,
stînca și-a pus umărul, voinicul.
I-o minciună că-nțelept de ești,
nu urci munții. Tu, sfidînd povața,
ai topit granitul ca-n povești,
la picioare ți-a căzut chiar ceața.
In etern omăt de te-oi culca,
pe deasupra ta, veghind anume,
lanțuri mari de munți s-or apleca -
cel mai trainic obelisc din lume.
|