Peste rîpe-n lungi prăpăstii, chiar pe marginea de stei
îi strunesc și le dau bice năzuroși cailor mei.
Nu știu, parcă nu am aer, beau tot vîntul, hăpăi ceața
și extazul mă distruge: Gata viața, gata viața!"
Mai încet, trăpașii mei, mai lentă fuga!
N-ascultați de biciul îndesat
Năzuroși cai am găsit să-mi afle ruga.
N-am s-ajung sfîrșitul vieții, n-am să termin de cîntat.
Caii adăpa-voi, cîntecul cînta-voi -
dar pr muche baremi o clipită sta-voi.
Voi pieri: o să mă sufle uraganul ca pe-o scamă
și în sănii mă vor duce galopînd peste ghețuș.
Caii mei, să bateți pasul mai încet spre lunga vamă,
doar puțin lungiți-mi drumul înspre ultimul culcuș!
Mai încet, trăpașii mei, mai lentă fuga!
Nu zburați într-un galop turbat.
Năzuroși cai am găsit să-mi afle ruga.
N-am ajuns sfîrșitul vieții și nici cîntul - de cîntat.
Caii adăpa-voi, cîntecul cînta-voi -
dar pe muche baremi o clipită sta-voi!
Noi am reușit. În ceruri nu se-ntîrzie popasul.
De ce însă heruvimii cîntă-acolo cu voci slute?!
Ori din cauza plînsorii, clopoțelul și-a stins glasul,
ori eu strig ca bidiviii să n-alerge-atît de iute. -
Mai încet, trăpașii mei, mai lentă fuga!
Biciul și cravașa nu priesc.
Ce cai năzuroși mi-ascultă ruga?!
Dacă viața n-am sfîrșit-o, măcar cîntul să-l sfîrșesc.
Caii adăpa-voi, cîntecul cînta-voi -
dar pa muche, baremi, clipa-ntîrzia-voi.
|