Hai, dă-mi toporul meu de piatră, și
multele piei, pe șolduri, nu-mi atinge.
Taci, eu de-aproape nu te pot privi,
ci du-te-n peșteră și focu-ncinge.
Din fleacuri nu-ncerca să tragi folos
și nu-năspri viața noastră dură.
În peșteră-i dezordine pe jos,
iar cu matriarhatul n-ai măsură.
Mai păstrează-ți părerile,
eu sînt capul, bărbatul pe vatră,
și respectă relațiile, vrerile
din această epocă de piatră.
Vor omorî mamutul, vor urla
și părți frățești din pardă or să facă.
Cu tine, toată epoca n-oi sta,
mi-e dor și mie să ucid oleacă.
Vin căpetenii. Vezi cum te expui,
în fața lor să n-apari așa goală.
De-i epoca de piatră, piatră nu-i -
față de-ai mei, din trib, nutresc sfială.
De-aș avea cinci soții - se-nțeleg
cit de bine mi-ar fi, ce-armonie.
Însă triburile-astea-s cam blege,
de aceea e monogamie.
Mult blestemată-i toată ruda ta...
Vai, unchiul meur mîncatul de mistreț,
eînd era viu, ades mă prevenea:
O canibală-i demnă de dispreț".
Cu obștea mea nu mă-nvrăjbi, că minți,
cum că ochi dulci îți face un fecior.
Nu defăima pe tinerii cuminți,
ei sînt speranța noastră-n viitor.
Mai păstrează-ți părerile,
eu sînt capul, bărbatul pe vatră,
și respectă relațiile, vrerile
din această epocă de piatră.
Ce tot căști ochii? Nu te voi cafti.
Hai, dă-mi toporul, zic frumos, măi fată.
N-atinge piei, că alții vor rînji.
Spun un, doi, trei - și te sugrum pe dată.
|