Mă întorc eu de la muncă,
lîngă zid pun o rindea.
Cînd, ceva în zbor se-aruncă
de lîngă nevastă-mea.
- Cine-i? mă revolt, firește,
întrebînd.
Ea nicicum nu se sfiește:
- Duhul sfînt.
Oh, de-l văd, se înțelege,
de urechi, praf s-o alege.
Duhu-i felurit și basta.
Pe ești sfînt, lasă-mi nevasta!
Chiar de porți albastru sînge
și os alb de ai avea,
pînă la Cristos m-oi plînge,
chiar de nu m-o decora.
Ah, Măria, rea natură,
vrea scandal și nu mă mir.
Mă privește-acum cu ură,
că de ce-am intrat pe fir.
Eu i-am zis cu binișorul
că, vezi tu...
La perete-i dă cu zorul:
- Nu și nu!
Eu atunci ca un dușman
i-am trintit-o bădăran:
- Deși vîrsta-i e antică
și-ara ani vreo șase mii,
el, oriunde o gagică
și-ncă trei va dobîndi!
...Spre Măria vin c-o șoaptă
(la scorneli sînt meșter, da);
chipurile, altădată,
tu, Mărie, fă așa.
Eu o șterg spre dimineață -
da-s aici...
Tu - primește-l cu dulceață...
Ei, ce zici?
Tu-l acoperi cu pilota
și îi cînți - eu stau cu bota.
El - cu-aripa, eu - cu parul.
Eu - cu barda, el - cu harul.
El atunci se va supune,
tu vei fi cu neprihana.
Pentru că ceva îmi spune
c-acest înger - e satana!
Eu dau buzna, bat în toate,
apa tulburînd, văzduhul.
Mașka plînge. - Unde-i, frate?
- A rl»urat, oh, scumpul, duhul!..
- Cum de n-am prins eu de veste?
Și-a scăpat?
- Uite-așa se smiorcăiește,
a zburat...
Mi-a citit un psalm în pripă,
gîdilîndu-mă cu-o-aripă...
- C-un soț viu glumești, netoato?
Ah, tu, muierușcă rea!
Arma eu mi-am ridicat-o;
rîzi tu, rîzi, satana mea!
|