Aici pe mari labe stă bradu-atîrnat,
aici păsări clntă-alarmate.
Trăiești în sălbatic tărîm fermecat,
de unde n-ai cum te abate.
Tu lasă mălinul să ningă în vînt
și mov liliacul să plouă.
Oricum, te voi duce în alt loc mai sfînt,
cu fluiere-n cîntec de rouă.
Ți-e lumea de vrăji, din milenii venind,
ascunsă de mine, de semeni.
Și crezi că nu-i loc pe sub soare sclipind
pădurii măiastre asemeni.
Nu-ți pese că-n zori rouă nu-i pe frunziș,
că luna-mbufnată apare.
Oricum, te voi duce de-aici pe furiș
în alb foișor dînd spre mare.
In ce zi din șapte, și-n ce oră iar,
ieși-vei în prag grijulie?
Și cînd brațul meu te-o purta ca pe-un dar,
să nu fii găsită-n pustie?
De vrei, te-oi fura - de ți-e furtul pe plac.
In van irositu-s-au toate?
Acceptă coliba cu raiul sărac,
cînd alb foișor ocupat e.
|