Am trăit prima treime
ani - un pol - chiar foarte bine -
pătimaș nespus.
Cu serviri și-ndestulare
și plutind la întîmplare,
apa cum m-a dus.
Mă gîndearn: iată răsplata -
nu mi-au trebuit lopata,
palmele zălog.
Viespi, țînțari, muște vampire,
care pe-alții-îi scot din fire,
nu m-au scos deloc.
La-nceput, eram strigatul
de pe mal, chiar imploratul,
eu să îi salvez.
Dar noroc, bieții, n-avură,
braga-mi da moleșitură,
gata s-aiurez.
Scîrțîi-va la cotloane,
învîrti-se-vor bulboane -
totul s-o-ndrepta.
Cînd desculț, cînd mă-ncalț iară,
mă admir în apa clară -
mult îmi place-așa.
Maluri curg în loc de barcă,
iar eu mîngîi gîtul parcă
sticlei cu mied.
După încă o sorbire,
văd - nu-s singur în plutire -
ci c-o babă, cred.
Și cit timp mă mir de toate,
mă trezesc și ceața cade
peste-un loc bizar.
Și bătrîna care crește
la ureche-mi hohotește,
glas oracular.
Strig - dar nu aud nimica,
beat de groază simt doar frica,
văzul mi-e bolind.
Și mă clatin, fiindcă vînt e.
- Cine e? - Ascult, răspunde.
Neusoara sînt!
Lasă plînsul și-nchinatul;
Maica Domnului, păcatul
nu-ți va fi iertat!
Cel ce cîrma părăsește,
Neușoara-l urgisește -
să așa e dat.
Drumul i-o bîjbîitură,
beau miedul cu măsură,
cîte-o sută doar.
Dar ea, nici că ațipește
și-naintea mea pășește
greu călcînd și rar.
Vai, cum cade prin desime
și se-mpiedică-n grăsime,
odios oftat,
astma poate s-o usuce,
însă tot acolo duce
trupu-i deșănțat.
Dodată-n față-apare
Strîmba șchiopâtînd cam tare
și cu bot viclean
- Tu, deasupra stai genunii,
te-oi salva, sărmanul mumii,
ți-oi aduce-alean.
- Cine ești? întreb pe dată,
iar ea: - Strîmba sînt și iată,
duc de vorbe-un car.
Deși-s într-o parte-oleacă, -
brațe strîmbe și chiorpeacă, -
te voi scoate iar.
Și-am strigat turnînd din glajă:
- Strîmbo, scoate-mă din vrajă,
sînt legat, olog.
Cană mare îți voi pune,
te-oi scăpa de strîmbăciune,
scoate-mă, te rog!
Și tu, maică Neușoară,
adevărul ia-n pahară,
chiar de te mînii!
Uită-ți firea pentru-o vreme,
ești doar grasă; în hareme
prima ai să fii!
Băbătiile căzură
lîngă dulcea băutură
bete - și-n ce hal.
Eu, ascuns după coline,
împrejur privit-am bine,
mers-am către mal.
Și-am vîslit chiar în bulboană,
două vîsle spre gropană,
oh, ce scamator!
Să crăpați, bînd mult și bine
ale mele, voi, destine -
strîmb și neușor.
|