Prin chip şi-alură grăitor
(mamei şi tatălui dator),
cu oamenii m-am înţeles - nici prea zorindu-i, nici prea rău;
neumilit, demn am călcat
şi cum trăiam, nu mi-a păsat,
iar capul mi l-am ajutat cu însumi braţul meu.

 
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 

Drum lung şi-n drum un MAZ1 oprit
pîn-la urechi împotmolit.
Nu se zăreşte-al meu ortac - e întuneric şi el, mut.
Oh, de-ar urla... Din minţi m-a scos
cinci sute-n sus, cinci sute-n jos;
doar „Dansul săbiilor" acum îl clănţăne tăcut.

Drumu-i ştiam, nici un mister
că-i aşteptai pe şantier
MAZ-ul cu noi stînd la volan, gata de mers aşa haihui,
în noaptea de-Anu' Nou - ajua;
cinci sute - dus-întors nebun...
Degeaba-n viscol semnalăm, pe-aici nici dracul nu-i!

„Opreşte-i - spuse-ncetişor -
să-i ardă focu' de motor!
Vezi singur, cică, s-a sfîrşit, şi nici o şansă nu mai e.
Cinci sute - de-unde ai privi -
iar noaptea crunt va viscoli,
va nivela zăpada tot, s-ascundem - n-avem ce!"

Ii zic: „Ia nu te lamenta!"
Iar el cheia franceză ia
şi mă priveşte ca un lup, căci nu ştie-a zîmbi.
Ce-i pasă, tot cinci sute sînt
şi cine va trăi mai mult,
va dovedi dreptatea lui, cu uşa strîns de-o fi.

Mi-era mai mult decît un neam,
mînca din palma mea ce-aveam
şi-acum în ochi îmi cată crunt şi frigul arde greu.
Ce-i pasă? Tot cinci sute iar,
şi cine va avea habar
că a uitat ce-mi este el, şi invers, ce-i sînt eu?

S-a dus deoparte plictisit.
Eu l-am lăsat şi-am adormit
şi am visat un vis ciudat, şi vesel, şi zălud:
din nou cinci sute - ce stupid!
iar eu cătam o poartă-n zid
şi nu era - doar un intrînd, şi nu cum aş fi vrut.

Finalu-a fost surîzător:
cu doctor şi-autotractor,
cu MAZ-u-n cabluri remorcat şi dus la loc, întreg;
el - tremurînd a revenit
şi-n cursă iarăşi am pornit...
Nu-s ranchiunos, şi-l voi lua din nou la drum, coleg.