Și din ani, și din veac, și din timpuri la rînd -
tot se-avlntă spre cald, de la friguri și ger.
De ce totuși sînt păsări spre nord filfîind,
dacă legile lor numai sudul îl cer?
N-au nevoie de-onoruri și slavă.
Sub aripile lor gheață nu-i
și-or găsi fericirii zăbavă,
recompensă la zborul tehui.
Pentru ce n-aveam chef de somn bun, de trăit?
Ce ne-a-mpins să plecăm pe o creastă de val?
Deocamdată-aurora nu-i chip de privit,
ea se-ntîmplă mai rar, sub un cer boreal.
Tace tot. Pescăruși fulgerează.
Doar cu golul din mînă-i hrănim.
Dar răsplata tăcerii mult trează,
negreșit, va fi sunet deplin...
Oh, c]p cînd nesfîrșit vise albe visăm,
vii culori le-a ascuns al zăpezii puhoi.
Noi erbit-am de mult, la cît alb suportăm,
numai negrul pămînt ne-o da văzu-napoi.
Din gîtlej o să plece tăcerea.
Slăbiciuni - umbre moi - s-or topi.
Și din nopți disperate, durerea,
zi polară va fi pe vecii.
Nord. Speranță. Ești liber. Totu-i nemărginit.
Ca un trai dus curat, nu-i noroi pe zăpezi.
Va sta ochiu-n orbită, treaz și nepîngărit,
fiindcă-aici negre ciori nu trăiesc să le vezi.
Cel ce zodiilor n-a dat crezare,
neîntins în sălbatica nea,
drept răsplată la însingurare
va iesi-n calea lui cineva
|