De ce nimic nu mai e la fel, deși totul e ca mereu:
Același cer din nou albastru
Aceeași pădure, același aer, aceeași apă.
Numai el nu s-a mai întors din luptă.
Nu pricepeam cine avea dreptate
În certurile noastre fără somn și pace.
Abia acum pot să-l cuprind
Când el nu s-a mai întors din luptă.
El tăcea la întâmplare, în cânt distona
Vorbea mereu despre altceva,
O dată cu răsăritul se trezea, să dorm nu mă lăsa,
Iar ieri nu s-a mai întors din luptă.
E pustiu acum, dar nu despre asta e vorba
Deodată, am observat că eram doi
Pentru mine, parcă vântul a stins văpaia
Când el nu s-a mai întors ieri din luptă.
Acum primăvara s-a dezlănțuit
Din greșeală l-am strigat:
Prietene! Nu mai fuma! Drept răspuns liniște.
El nu s-a mai întors ieri din luptă.
Morții noștri dragi nu ne lasă în necaz
Cei căzuți stau de pază ca santinelele.
Se reflectă cerul în pădure, ca-n apă
Și copacii se înalță albaștri.
Aveam destul loc în bordei
Iar timpul curgea pentru amândoi.
Acum, totul e pentru unul singur
Și mi se pare că eu n-am mai venit din luptă.
|