Cine a spus totul a ars până în străfund Nu mai zvârliți semințe-n Pămînt ? Cine a grăit „Pământul a murit“ a greșit. Nu, el s-a ascuns pentru o vreme. Maternitatea n-o putem răpi Pămîntului, N-o putem smulge așa precum nu putem goli marea. Cine a crezut că Pămîntul a ars ? Nu l El s-a înnegrit de durere. Ca o despicătură tranșee au tăiat Și corbii rănite scurmă, Nervii Pămîntului dezveliți Suferință nepămînteană îndură. El va suporta totul, va aștepta. Nu înscrieți Pămîntul printre infirmi. Cine a spus că Pămîntul nu cîntă, Că el a tăcut pentru totdeauna? Nu l Iată, zornăie, geamătul sugrumându-și Prin toate rănile, prin toate crăpăturile, Doar Pămîntul e sufletul nostru Cu cizmele sufletul nu-i veți strivi. Cine a crezut că Pămîntul a ars? Nu, el s-a ascuns pentru o vrement
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1990