Cine a spus totul a ars până în străf und Nu mai zvârliți semințe-n Pământ Cine a grăit „Pământul a murit“ a greșit. Nu, el s-a ascuns pentru o vreme. Maternitatea n-o putem răpi Pământului, N-o putem smulge așa precum nu putem goli marea. Cine a crezut că Pământul a ars Nu! El s-a înnegrit de durere. Ca o despicătură tranșee au tăiat Și corbii rnnite scurmă, Nervii Pământului dezveliți Suferință nepământeană îndură. El va suporta totid, va aștepta. Nu înscrieți Pământul printre infirmi. Cine a spus că Pământul nu cântă, Că el a tăcut pentru totdeauna? Nu! Iată, zornăie, geamătul sugrumându-și Prin toate rănile, prin toate crăpăturile, Doar pământul e sufletul nostru Cu cizmele sufletul nu-i veți strivi. Cine a crezut că Pământul a ars? Nu, el s-a ascuns pentru o vreme.
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1997