Marinei
Aici crengile brazilor stau de strajă
Iar păsări ciripesc tulburător
Trăiești într-o pădure sălbatică, plină de vrajă
De unde nu poți fugi ușor.
Fie ca mălinul să se zvânte ca rufa-n vânt
Fie ca de ploaie să se scuture liliacul
Totuși te voi duce de acolo încurând
În palatul în care cântă cavalul...
Lumea ta cu vrăjitori, de mii de ani
Ascunsă mie și altora este.
Și crezi că nu e alta mai frumoasă
Decât pădurea asta vrăjită, de poveste.
Fie ca pe frunze dimineața să nu fie rouă
Și luna cu cerul posomorât să se ia la harță
Tot te voi scoate de-acolo, chiar de plouă
În iatacul luminos cu balcon spre mare...
În ce zi a săptămânii, la ce ceas
Tu vei porni tiptil spre mine fără a clipi
Când eu te voi purta pe brațe pas cu pas
Acolo unde nimeni nu te va găsi.
Te voi răpi, dacă răpirea îți este pe plac
În zadar am risipit atât și am sperat
Fi măcar de acord cu raiul în bordei
Dacă iatacul și palatul de altcineva a fost ocupat.
|