Nu iubesc deznodământul fatal
De viață nicicând nu mă plictisesc;
Nu-mi place orice anotimp cu vânt
Când refrene vesele nu cânt.
Nu iubesc cinismul sadea
În entuziasm nu cred și încă ceva -
Nu-mi place când scrisoarea mea
Peste umăr mi-o citește altcineva.
Urăsc bârfa-n versiuni totdeauna
Și larva îndoielii, mai curând înțepat.
Urăsc pe cei ce se contrazic într-una,
Sau când în sticlă cu fierul au dat.
Nu-mi place atunci când pe jumătate
Dialogul mi-l întrerup, sau de tot,
Nici când trag în tine pe la spate;
Împușcăturile nicicum nu le suport.
Urăsc încrederea saturată
Mai bine frână să-mi pună
Mi-e ciudă când cinstea e uitată,
Iar calomnia în față să-mi spună.
Când văd că unul s-a poticnit
Nu mi-e ușor, dar nici milă;
De violență, neputință, mi-e silă
Mi-e milă doar de Hristos răstignit.
Nu mă iubesc când sunt fricos,
Nu-mi place ca pe nevinovați să-i bată-un mișel,
Nici când în suflet mi se intră tacticos
Sau mi se scuipă în el.
Nu-mi plac maneje și arene
Unde milionul pe rublă e schimbat,
Fi-vor încă schimbări mari în vreme -
Eu însă nu le voi iubi cu-adevărat!
|