De ani, veacuri și epoci de-a rând
Totul tinde dinspre frig spre căldură
De ce aceste păsări zboară spre nord
Când firesc spre sud, destinul le fură?
Nu le e necesar vreun record de simțire
Când de sub aripi gheața dispare
Aici vor găsi păsăreasca lor fericire
Ca un premiu de consolare?
Ce n-am trăit, ce n-am visat
Ce oare ne-a alungat la drum pe apa zimțuită?
N-am văzut aurora până acum niciodat
Rareori aurora e pe deplin prețuită.
Liniște. Doar pescărușii - fulgere .
Din mâini goale le dăm hrană,
Iar drept recompensă pentru tăcere
Negreșit un sunet va fi ca o rană.
Demult avem doar visuri albe în gând
Celelalte nuanțe ale zăpezii nu mai sunt:
Dacă ne-am pierdut vederea de-atâta alb
Ne va reveni cu prima geană de pământ.
Gâtlejului nostru, glasul nu-i mai este primejdie.
Slăbiciunea noastră se topește ca umbra solară.
Și drept recompensă pentru nopțile de deznădejde
Vom avea veșnica zi polară.
Nord, libertate, speranță, țară fără hotare
Zăpadă imaculată ca o lungă viață fără minciună,
Corbii nu ne atacă ochii, venind din zare
Pentru că aici corbi nu s-adună.
Cine n-a crezut în prezicerile rele toate,
Nu s-au culcat o clipă pe zăpadă să se odihnească
Acela drept recompensă pentru singurătate
Va întâlni o altă făptură omenească.
|