De ani, veacuri și epoci de-a rând Totul tinde dinspre frig spre căldură De ce aceste păsări zboară spre nord Când firesc spre sud, destinul le fură? Nu le e necesar vreun record de simțire Când de sub aripi gheața dispare Aici vor găsi păsăreasca lor fericire Ca un premiu de consolare? Ce n-am trăit, ce n-am visat Ce oare ne-a alungat la drum pe apa zimțuită? N-am văzut aurora până acum niciodat’ Rareori aurora e pe deplin prețuită. Liniște. Doar pescărușii - fulgere . Din mâini goale le dăm hrană, Iar drept recompensă pentru tăcere Negreșit un sunet va fi ca o rană. Demult avem doar visuri albe în gând Celelalte nuanțe ale zăpezii nu mai sunt: Dacă ne-am pierdut vederea de-atâta alb Ne va reveni cu prima geană de pământ. Gâtlejului nostru, glasul nu-i mai este primejdie. Slăbiciunea noastră se topește ca umbra solară. Și drept recompensă pentru nopțile de deznădejde Vom avea veșnica zi polară. Nord, libertate, speranță, țară fără hotare Zăpadă imaculată ca o lungă viață fără minciună, Corbii nu ne atacă ochii, venind din zare Pentru că aici corbi nu s-adună. Cine n-a crezut în prezicerile rele toate, Nu s-au culcat o clipă pe zăpadă să se odihnească Acela drept recompensă pentru singurătate Va întâlni o altă făptură omenească.
© Doina Constantinescu. Traducerea, 1997