Când apa Potopului lumii întregi
A reintrat din nou în hotarele malurilor
Din spuma trecutului potop
Pe uscat, tiptil s-a furișat Iubirea
Și s-a risipit în aer până la soroace
Iar soroace erau patruzeci toate.
Ciudați încă mai sunt
Inspiră cu pieptul plin acest amestec
Neașteptând premiu, sau pedeapsă,
Crezând că respiră doar așa,
Deodată ei nimeresc în tactul
Unei astfel de respirații neregulate.
Doar sentimentul e ca o corabie
Rămâne îndelung în larg
Înainte de a afla că eu iubesc,
Sunt eu respir", sau eu trăiesc.
Fi-vor peregrinări și rătăciri destule
Țara iubirii e țară mare
Cu cavaleri ai săi pentru încercare.
Tot mai crud ea va cere
Despărțiri și distanțe efemere
Pace, odihnă, somn va jertfi.
Pe nebuni din nou nu-i vom întoarce!
Ei sunt de acord să plătească
Cu orice preț, de viață să se lipească,
Ca să păstreze nerupt
Firul vrăjit nevăzut
Ce între ei s-a țesut.
Vântul proaspăt pe cei aleși i-a îmbătat,
din morți i-a înviat.
Pentru că, dacă n-ai iubit
Înseamnă că n-ai trăit și nici n-ai respirat!
Mulți din cei ce s-au hrănit cu dragoste
Nu-ți vor răspunde oricât i-ai striga
Socoata lor o ține vorba goală, zvonul,
Dar cu sânge amestecate.
Noi punem însă candele la căpătâiul
Celor ce-au pierit din iubire nemaiîntâlnită.
Glasurile lor totdeauna cântă în același ritm
Sufletelor lor le este dat să se plimbe printre flori,
Iar veșnicia s-o respire într-o suflare,
Să se întâlnească cu oftatul pe buze
Pe fragile poduri și pontoane
La răscrucile înguste ale lumii.
Îndrăgostiților, eu câmpuri le aștern,
Lasă-i să cânte în vis și aievea,
Eu respir și înseamnă că iubesc!
Eu iubesc și înseamnă că trăiesc!
|