Necazul l-am purtat
pe gheață primăverii,
dar ea a pleznit, sufletul în țăndări
s-a prefăcut
și a căzut ca o piatră sub apă
Necazul deși era greu,
tocmai în ținuturi aspre se opri...
De atunci mă tot caută
Necazul prin lume
Zvonuri circulă și odat cu ele - bârfa
Că n-am murit,
Doar salcia desfrunzită știa
Ea și neamul
prepelițelor.
Care dintre ele
i-a spus domnului meu -
Doar ce m-au vândut, au trăncănit.
De mânie parcă nu mai era el
După mine îndată a țâșnit, iar în urma sa
Necazul cu Gura Lumii
s-au legat.
El m-a ajuns -
m-a îmbrățișat, pe brațe m-a ridicat
Alături în șa, Necazul zâmbea fals
N-a putut rămâne
fiindcă numai un bănuț aveam.
Necazul însă, pe termen veșnic
s-a oprit...
|