Nu mai e cum a fost, totuși nu s-a schimbat
cerul, aerul și nici pădurea,
curge râul albastru șoptind pe-nserat
și doar el nu mai este pe lume.

Nu mai știu exact, a fost drept el sau nu
și cu vorba mai grea sau mai bună,
dar ce mult îmi lipsește o știu de-acum
de când el nu mai este pe lume.

Ori tăcea ori vorbea, făcea totul pe dos,
cânta fals, bătea ritmul aiurea,
el în zori se trezea fără niciun folos
și acum nu mai este pe lume.

 
 
 
 

Astăzi e primăvară, din nou ne-a ajuns,
din greșeală i-am spus lui pe nume:
dă-mi un foc, dragul meu, însă niciun răspuns
fiindcă el nu mai este pe lume.

 
 
 
 

Pentru noi doi și timpul trecea la un loc
care în viață e un loc anume,
însă îmi pare mie și nu mint deloc,
eu însămi nu mai sunt... pe lume.