Prietenilor mei, poeţii
Doar cel ce tragic a murit, poet e cu adevărat
Iar asta, la timpul rânduit de-a fost, e minunat:
La 26, unul spre revolver s-a îndreptat,
Altul la Angleterre în ştreang s-a atârnat.

La 33, Hristos, poet şi el, ne-a poruncit:
Să nu ucizi! Dar ucigaşii şi i-a întâlnit;
Prea multe-a spus se zice, şi a mai şi făcut;
Şi prea gândea! Aşa că-n palme cuie i-au bătut.

Când mă gândesc la 37, parcă-s beat
Şi chiar şi-acum mă simt înfrigurat
La 37, Puşkin duelul şi l-a stabilit,
Iar Maiakovski ţeava-n tâmplă şi-a proptit.

La 37 să mai adăstăm! Vezi, Cel de Sus, neînduplecat
A hotărât: ori-ori, şi treaba scurt a rezolvat.
Să treacă ăst hotar, Rimbaud şi Byron n-au mai apucat
Noi, cei de-acum, cu chiu-cu vai, ne-am strecurat.

Duelul nu s-a mai ţinut, l-au amânat cumva;
La 33 i-au răstignit, dar nu de-a binelea;
La 37 nu sânge-a curs din tâmpla aceea
Ce-a fost pătată doar de părul alb ca neaua.

„Să tragi pe-alături?” cu frica în inimă...
Psihopaţi şi găşcari, răbdare! Măcar puţină...
Tălpile poeţilor calcă pe lame de cuţite
Şi sângeră desculţe sufletele lor zdrelite.

De trei ori în „gât luuung” „u” a intrat
Poetului - precum am stabilit - i l-am scurtat
Pe muchie de cuţit viaţa-şi trăia - cuţit i-am dat
Şi fiindc-a fost periculos, chiar, d-aia l-am tăiat.

Vă plâng, socotitori de date şi fatale cifre,
Vă zbateţi ca-n haremuri, nevestele-osândite
Ni s-a luuungit viaţa şi poate, cum vedeti,
S-a amânat sfârşitul, un timp, pentru poeţi.