De ce pare la fel, când totu-i diferit?
La fel de-albastru-i cerul iarăși
Pădurea, apa și aeru-s aceleași
Numai el... din luptă nu a mai venit
Nu știu nici azi dreptate cine-avea
În nopțile în care ne-am certat...
Încerc să-l înțeleg acum, de-abia
Când el din luptă nu s-a-nturnat.
Brusc tăcea, nu-mi plăcea cum cânta
Fără rost, vorba des o schimba
Și ce bine dormeam când în zori m-a trezit...
Dar el din luptă ieri n-a mai venit.
Că în jur e pustiu, importanță nu are
Doar că doi eram, așa am simțit
Și că vântul focul mi l-a stins dintr-o suflare
Când el, din luptă, nu a mai venit.
Primăverii-i simt apropierea.
Ca de-atâtea ori, lui i-am strigat:
Prietene, lasă țigara! Răspunsul - tăcerea...
Că ieri din luptă el nu s-a-nturnat.
La greu nici morții noștri nu ne lasă
Ca sentinele stau cei dintre noi plecați
Se-oglindește ceru-n crâng ca-n apă
Și albaștri-s falnicii copaci.
Loc aveam berechet în tranșeea-bordei
Și vremea trecea pentru noi, încă multă
Sunt singur azi, și-mi pare, cu temei.
Că-s eu acela care n-a venit din luptă.
|