Ògni seia m’açendan e candeie,
E a teu inmagine a l’é òfuscâ dò-u fumme, -
E no veuggio savei chò-u tenpo o goarisce,
Che tutto passa insemme a lê.

Mi no perdiö ciù a paxe:
Tutto quello ch’o l’ea inte l’anima ’n anno fa,
Sensa saveilo a l’à pigiòu con lê -
primma inte ’n pòrto, e pöi in sce l’aerio.

Ògni seia m’açendan e candeie,
E a teu inmagine a l’é òfuscâ dò-u fumme, -
E no veuggio savei chò-u tenpo o goarisce,
Che tutto passa insemme a lê.

Inta mæ anima - in solo grande dezerto, -
Cöse çercæ inta mæ anima veua!
Troviei solo squarsci de cansoin e tâgnæ, -
Tutto o resto a l’à pigiòu con lê.

Ògni seia m’açendan e candeie,
E a teu inmagine a l’é òfuscâ dò-u fumme, -
E no veuggio savei chò-u tenpo o goarisce,
Che tutto passa insemme a lê.

Inta mæ anima - solo mete sensa stradda, -
Frigognæ drento de lê - atroviei solo
Quarche mêza fraze, discorsci no finii, -
E o resto - a Fransa, Pariggi...

Che a seia a m’açende e candeie,
E a teu inmagine a segge òfuscâ dò-u fumme, -
Ma no veuggio savei chò-u tenpo o goarisce,
Che tutto passa insieme a lê.